Multiplică-ți credința

Sfințirea

CONVERSAȚIA

O oarecare bază teologică cu privire la acest aspect ar putea fi de ajutor înainte de a săpa în adânc. În primul rând, să clarificăm termenul sfinţirii. A sfinţi înseamnă a pune deoparte pentru Dumnezeu sau a se face sfânt; sfinţirea este procesul de a fi făcut sfânt. Când venim la Hristos, procesul începe şi nu va fi complet până nu ne vom vedea faţă în faţă cu El în cer.

Din punct de vedere istoric, unele tradiţii creştine au accentuat excesiv rolul lui Dumnezeu jucat în procesul de sfințire. De exemplu, Dumnezeu face totul. Acest lucru poate fi exprimat în mai multe moduri, unul dintre care este căutarea experienţei spirituale care va aduce sfinţenia în anumite domenii peste noapte („Doamne, schimbă-mă!”). Alte tradiţii creştine au accentuat excesiv rolul nostru în proces (“Dacă, pur şi simplu, ești disciplinat şi suficient de ascultător, te vei opri din a păcătui”).

Viziunea asupra sfinţirii care credem că este în armonie cu Scriptura este numită «sfinţirea în cooperare», care, după cum sugerează şi numele, vede procesul de sfinţire ca pe un parteneriat.

Pentru a stabili baza pentru discuţia voastră, ai putea să întrebi ucenicul dacă a auzit cuvântul «sfinţire» şi ce crede el că înseamnă acest cuvânt. Apoi i-ai putea cere să explice, pe cât de bine poate, care este rolul lui Dumnezeu în creşterea lui spirituală şi care este rolul lui? Acest lucru ar trebui să evidențieze o nevoie, pentru că, oricît de dureros ar fi, cei mai mulţi creştini nu pot răspunde la această întrebare.

Citiți Filipeni 2:12,13.

”Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.”

Acum întreabă: «Potrivit acestui pasaj, care este partea lui Dumnezeu în creşterea ta spirituală?» Evident, în conformitate cu versetul, partea lui Dumnezeu este «să lucreze în noi şi voinţa, şi înfăptuirea după plăcerea Lui». Încearcă să oferi ocazia de a explica ce crede el că înseamnă cu adevărat acest lucru. Aş întreba, de asemenea: «În ce fel ai văzut că Dumnezeu face acest lucru?» sau» Cum ai văzut că Dumnezeu schimbă atitudinea și dorințele tale?»

Acum vine întrebarea critică: există ceva ce putem face în acest “parteneriat» pentru a «experimenta» mai bine călăuzirea lui Dumnezeu, conducerea Sa în atitudinile şi dorințele noastre? Da!!! Deşi aceasta este partea lui Dumnezeu, noi la fel jucăm un rol crucial. Influenţa pe care o are Dumnezeu asupra gândurilor, motivaţiilor şi atitudinilor noastre poate fi ca un râu tumultuos sau ca un robinet din care apa picură abia-abia, în dependență de felul cum cultivăm prezenţa Lui.

Iată o analogie care poate fi de ajutor. Ai fost vreodată la o petrecere depravată, stricată? Atmosfera, muzica, îmbrăcămintea, dansul, băutura- toate pot crea o atmosferă care să ducă la păcat. Un astfel de mediu mărește influenţa păcatului.

Comunică faptul că atmosfera pe care noi o stabilim în inima şi mintea noastră determină gradul de influenţă a lui Dumnezeu asupra « voinţei noastre şi înfăptuirii după plăcerea Lui”. Starea inimilor și minților noastre ajută sau atenuează influenţa Duhului Sfânt.

Care sunt unele lucruri pe care le putem face pentru a crea atmosfera potrivită în inima noastră? Ziua Mulţumirii (când îi mulțumești lui Dumnezeu pe parcursul întregii zile, ești deschis în mod deosebit la prezenţa și influenţa lui Dumnezeu); timpul petrecut în rugăciune şi citirea Scripturii; când te încrezi în Dumnezeu; când asculți sau cânți muzică cu mesaj creștin; părtăşia cu alți credincioși, precum şi implicarea în slujire.

Ucenicul tău are nevoie să înțeleagă că scopul principal al acestor activităţi este de a experimenta prezenţa lui Dumnezeu şi de a spori influenţa Lui în vieţile noastre. Acestea nu sunt lucrurile pe care noi le facem pentru ca Dumnezeu să fie bucuros de noi.

Să revenim la Filipeni 2:12,13. Care este partea noastră în pasaj? Corect!!! «... de a duce până la capăt mântuirea noastră.» Întreabă ce are în vedere Pavel prin aceasta? Răspunsul: cum spune cântecul vechi Beatles, «Twist and Shout», («Hai, hai, iubito, ritmul este în tine; exteriorizează-l, dansează”). Apostolul Pavel (nu Beatles) spune să faci alegeri bune şi să iei ceea ce face Dumnezeu în tine, să le cimentezi în caracter și obiceiuri evlavioase.

O altă parte a parteneriatului este să facem alegeri bune pentru a transforma aceste dorinţe și atitudini după voia lui Dumnezeu în caracter și obiceiuri evlavioase. Acesta este adesea un “şir” sau o campanie de alegeri bune care ne ajută să căpătăm deprinderi evlavioase.

Câteva întrebări pentru a fi puse aici: Ce fel de alegeri ai făcut? În ce moduri ai început să vezi că aceste alegeri devin obiceiuri? În ce domenii simţi că ai nevoie să faci alegeri bune? Ar fi, de asemenea, util să împărtășești unele dintre victoriile tale.

Iată câteva domenii pentru a discuta despre modul în care se fac alegeri după voia lui Dumnezeu: alegerea de a-și mărturisi păcatele; alegerea de a evita păcatul; alegerea de a dormi suficient şi de a exersa astfel încât să fie mai puţin vulnerabil la atacuri; alegerea de a fi implicat în părtășie şi în slujire. Cu alte cuvinte, există o sferă întreagă de alegeri bune pe care le puteţi discuta cu ucenicul, care se extind mai larg decât, pur şi simplu, a spune «nu» la păcat.

În final, deşi acest lucru este responsabilitatea noastră, cum Dumnezeu ne ajută să facem alegeri bune? Dumnezeu ne poate proteja uneori de ispită, ne poate distrage atenţia, ne oferă relaţii utile şi în diverse alte moduri vine alături de noi şi ne ajută să facem o serie de alegeri bune, care au ca rezultat un caracter format.

Ai putea întreba ucenicul despre modurile în care a experimentat ajutorul lui Dumnezeu în aceste feluri.

Rezumat

Creşterea noastră spirituală este un parteneriat. Dumnezeu lucrează în noi şi ne dă voinţa şi înfăptuirea. Noi, la rîndul nostru, cultivăm prezenţa Lui, care face influenţa Sa mai puternică şi clară. Noi facem, de asemenea, alegeri corecte care confirmă în caracterul nostru ceea ce face Dumnezeu în noi. Dumnezeu, la rîndul Său, ne împuterniceşte şi ne încurajează în aceste alegeri.

CĂLĂTORIA SĂPTĂMÂNII

Sfințirea este procesul prin care Dumnezeu ne face sfinți. Confuzia însă este cum să cunoaștem care este partea lui Dumnezeu în acest proces şi care este partea noastră. Acesta este rolul și obiectivul tău în această lecţie: să explici clar cenicului care este rolul său în creşterea spirituală şi care este rolul lui Dumnezeu. Este vorba despre un parteneriat în care rolurile au nevoie de clarificare.




URMĂTORII PAȘI

Încurajează-l să se gândească la metafora aceea cu distracția şi să ia în considerare moduri diferite în care el ar putea crea un mediu propice în inima lor pentru ca Dumnezeu să vorbească, să conducă şi să dea putere. De asemenea, care este zona în care el are nevoie să instaureze modelul de a face alegeri bune pentru a transforma o dorință dumnezeiască într-o trăsătură de caracter după voia lui Dumnezeu?

© 2017 - 2022 Cru