Comunică-ți credința

Puritatea personală

CONVERSAȚIA

Puritatea personală implică mai mult decât perioada de curtare din viaţă; respectiv, aceasta este o lecţie importantă, indiferent de modul în care arată viaţa amoroasă a ucenicului tău (sau lipsa acesteia). Luarea deciziilor cu privire la limitele fizice şi sexuale precoce este valoroasă. De asemenea, este valoros să înţelegem inima care stă în spatele discuţiilor despre graniţe.

Dacă nu te simți confortabil să vorbeşti despre sexualitate, lecţia acesta ar putea fi dificilă pentru tine să o predai. Ca şi în multe alte situaţii, onestitatea este cea mai bună cale, deci spune-i ucenicului tău despre disconfortul tău şi, poate că după ce aţi râde împreună, te vei simţi un pic mai relaxat să începi această conversaţie. Dar nu lăsa jena să te oprească de la a discuta oricare dintre aceste domenii. Acest lucru este important.

Să începem cu unele gânduri despre curtare și sex, deoarece, probabil, acesta este motivul pentru care ai deschis acest articol. În primul rând, ia Biblia şi uite-te la 1 Tesaloniceni 4:1-8.

În primele două versete Pavel oferă apreciere Tesalonicenilor pentru modul în care ei au aplicat instrucţiunile pentru un stil de viaţă dumnezeiesc şi îi îndeamnă să persevereze în acest lucru şi mai mult.

Apoi, în versetele 3-6, Pavel ajunge la miezul problemei: voia lui Dumnezeu de sfinţire în domeniul sexualităţii. (Notă: oamenii de multe ori vor să ştie, «Care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?» Ei bine, acesta este unul din locurile din Scriptură, unde voia lui Dumnezeu este în mod clar stipulată pentru noi). Un număr bun de idei pentru discuţie se găseşte în aceste versete: Ce este sfinţirea? Ce este imoralitatea sexuală? (Cuvântul grecesc pentru imoralitate - «porneia» este acelaşi cuvânt, de la care am luat cuvântul «pornografie»). Ce înseamnă a învăţa sa-ţi controlezi trupul? Ce fel de comportament este sfânt şi onorabil? Ce este pofta pasională? Ce înseamnă să «greşeşti» sau să «profiţi» de cineva în acest domeniu?

Nod în gât ... uite-te la ultima parte a versetului 6: «... Dumnezeu va pedepsi oamenii pentru toate păcatele de felul acesta... «Aceasta este o problemă gravă înaintea lui Dumnezeu. Dar motivarea pentru curăţie nu este frica. 1Tes.4:1 ne spune că motivul de bază este de a fi plăcut lui Dumnezeu. În 1 Tesaloniceni 1:3 Pavel menţionează dragostea pentru Dumnezeu a Tesalonicenilor, apoi, în v. 4, spune că ei sunt iubiţi de Dumnezeu. Noi nu suntem motivaţi să păstrăm puritatea sexuală dintr-o inimă speriată de Dumnezeu, ci dintr-o inimă care Îl iubeşte vrea să-I facă pe plac.

Şi, în sfârşit, uitați-vă la versetele 7-8. Dumnezeu ne-a chemat să trăim o viaţă sfântă și ne-a dat Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. Versetul 8 poate fi mângâiere pentru tine, făcătorule de ucenici. Dacă ucenicul tău nu te va înţelege şi va crede că eşti nebun pentru că vorbeşti despre graniţele sexuale sănătoase, ţine minte că nu tu eşti respins, ci mai degrabă Dumnezeu este.

La suprafaţă, Biblia poate părea a fi plină de porunci negative, impunătoare şi sumbre. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că Dumnezeu are o singură motivaţie - dragostea. Când înțelegem că El întotdeauna dorește ceea ce este cel mai bine pentru noi, aceste porunci devin pozitive.

Când vorbeşti cu ucenicul tău despre puritate şi abstinenţă premaritală, ți-ar putea fi util următorul tabel dintr-un material vechi al Campusului:

communicate3.PNG

Uite-te la Romani 8:38-39, Psalmul 103:17-18 şi Deuteronom 10:12 pentru a înţelege de ce Dumnezeu vrea să aibă grijă de noi şi să ne protejeze.

Dumnezeu a creat sexul pentru aprofundarea nivelului de încredere şi acceptare într-o relaţie de căsătorie. Acest lucru poate oferi bucurie de durată şi împlinire totală, dacă este folosit în contextul corect. Iată de ce abuzul de sex produce dezamăgiri enorme.

Dumnezeu ne protejează arătându-ne hotarele şi limitele pentru activităţile noastre. Acestea sunt o expresie a dragostei Sale şi a înţelepciunii, pentru a ne proteja de la a ne face rău nouă înşine. Când păşim în afara instrucţiunilor lui Dumnezeu, sarcini nedorite, avort, boli cu transmitere sexuală, vină emoţională, pierdere a respectului de sine etc. sunt rezultate finale şi inevitabile.

Oamenii de multe ori vor să audă unele sfaturi cu privire la atingerea fizică ...

Iată două gânduri uşor memorabile:

  • Nu atinge ceea ce acoperă un costum de baie.
  • Dacă nu ai atinge/ai face-o în public, nu atinge/nu o fă nici în privat.

Focurile pasiunii

«Nu aprinde focul pasiunii, care nu poate fi stins cu neprihănire» La zece ani după ce am auzit această frază într-o discuţie în Campus, văd cum ea se aplică situaţiilor multiple, chiar dincolo de curtare.

Ceea ce noi numim «jocuri» sau «agăţări» este adesea un preludiu. Preludiul anticipă sexul, el pregăteşte trupul şi mintea pentru actul sexual. «Fă ceea ce simţi că este bine» este parte a jocurilor, iar prin aceste două mici fraze de mai sus sunt adesea încălcate limitele.

Mulţi oameni au descoperit pentru ei unde se află linia dintre intimitate fizică şi preludiu. Când începe trupul tău să se pregătească pentru sex? Dacă mintea sau corpul tău se mişcă în această direcţie, atunci tu «aprinzi focul pasiunii» şi în afara căsătoriei, aceste «pasiuni nu pot fi stinse prin neprihănire.»

Dacă ţi-ai aprins aceste pasiuni, schimbă anturajul. Păstrează luminile aprinse. Nu te culca. Jos mâinile. Există tot felul de ghidări pe care le pot sugera şi pe care le poţi transmite ucenicului să le aplice când vine presiunea.

În felul acesta îl ajuţi pe ucenicul tău să se gândească la limite în timpul curtării sănătoase înainte ca să ajungă la «focurile pasiunii”. Următoarea provocare este, de fapt, dedicarea şi respectarea acestor limite. Un coleg sau un prieten, care să te ţină responsabil, te-ar putea ajuta mult. Vom vorbi mai detaliat la acest subiect un pic mai târziu.

Cuvântul ”M”

Da. Ne îndreptăm acum în această direcție. (Pentru a păstra un tipar inocent, cuvântul ”m” este masturbarea.) Aceasta la fel intră în «focurile pasiunii.» Dar una dintre consecinţele triste ale masturbării sau autosatisfacerii este faptul că vei învăța să îţi aduci plăcere sexuală. Cum poate soţul/soţia concura cu tine? Autosatisfacerea trădează căsnicia la fel ca și sexul extraconjugal. Aceste dorinţe au fost prevăzute pentru a fi satisfăcute de către soţul/soţia într-un act, care confirmă dragoste dedicată, intimitate, siguranţă şi acceptare, dar nu de către tine.

Pornografia şi Internetul

Îţi aminteşti de fraza «focul pasiunii»? Aceasta se aplică şi aici. Este atât de universală. Dar să trecem la câteva lucruri directe, în primul rând. Pornografia nu este întotdeauna o chestiune de sex. Putere, dominare, curiozitate, euforia de a nu fi prins ... toate acestea intră și ele în joc. Şi, uneori, cazurile de dependență sexuală de pornografie trebuie să fie direcţionate la un consilier instruit, profesionist. Este o problemă distructivă şi este mai accesibilă din cauza internetului. Devine o problemă neutră, de asemenea, din punct de vedere a genului. Deci, voi, femeilor, care faceţi ucenicie, să nu credeţi că această problemă este doar a bărbaţilor.

Deci, prin ce este atât de gravă problema pornografiei? Mintea este organul cel mai puternic atunci când vine vorba de sex. Pornografia imprimă în minte imagini care sunt reînviate la dorinţă. Cuplurile căsătorite spun în consiliere despre modul în care aceste imagini profanează sexul marital şi le privează de intimitate. De multe ori imaginile sunt degradante atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Responsabilitatea în timpul navigării pe Internet devine o problemă tot mai gravă şi există mai multe moduri de a o aborda. Discuţii despre site-urile vizitate sau trimiterea raportului despre site-urile vizitate unui prieten de încredere prin intermediul unei organizaţii ca Covenant Eyes (www.covenanteyes.com) pot fi utile.

Responsabilitatea în timpul navigării pe Internet devine o problemă tot mai gravă şi există mai multe moduri de a o aborda. Discuţii despre site-urile vizitate sau trimiterea raportului despre site-urile vizitate unui prieten de încredere prin intermediul unei organizaţii ca Covenant Eyes (www.covenanteyes.com) pot fi utile.

Responsabilitate

Aceasta înseamnă că tu răspunzi pentru acţiunile tale şi îţi asumi responsabilitate pentru ceea ce faci. Prin responsabilitate învăţăm autocontrolul şi autodisciplina - roadele Duhului. Dumnezeu deja cunoaşte când am falimentat, dar mărturisirea este o mare parte a iertării, pentru că acolo noi ne recunoaştem responsabilitatea noastră de a ţine porunca lui Dumnezeu de sfinţenie şi puritate. Dietrich Bonhoeffer spune că atunci când ne mărturisim păcatele unui frate sau unei surori creştine, noi experimentăm iertarea lui Dumnezeu, auzită cu o voce tare. Iată de ce responsabilizarea poate fi atât de puternică: te poate proteja de tentaţii şi capcane ale păcatului prin a ne confrunta cu eşecurile noastre şi a recunoaşte slăbiciunile noastre. Uneori doar admiterea verbală a eşecului este suficientă pentru a rupe lanţurile păcatului. Dar de multe ori o serie de întrebări dificile, puse în mod repetat, în timp, sunt opţiunea de vindecare.

Dacă ucenicul tău a falimentat ... Iertarea unui nou început

Una dintre cele mai mari greşeli pe care oamenii o pot face este să se presupună că Dumnezeu nu vrea să mai aibă treabă cu ei, deoarece ei nu au reuşit să păstreze porunca Lui în ceea ce priveşte puritatea. Aceasta este, pur şi simplu, o minciună. Dumnezeu este conştient de tendinţele noastre păcătoase: de aceea Isus Hristos a şi venit.

Pentru regele David ceea ce a început cu o privire a condus nu numai la adulter şi o sarcină nedorită, dar şi la crimă. David într-adevăr a dat-o în bară. Citeşte Psalmul 51:1-17. Observă cum David a recunoscut păcatul său şi I-a cerut iertare lui Dumnezeu. Asemenea lui, putem primi iertarea totală a lui Dumnezeu şi avea un început curat.

  1. Mărturiseşte păcatul. Spune pe nume păcatului tău înaintea lui Dumnezeu şi cere-I iertare. 1 Ioan 1:9
  2. Iartă-te. Dacă nu eşti dispus să te ierţi, Îi spui două lucruri lui Dumnezeu: (1) moartea lui Hristos nu a fost suficientă pentru păcatele tale; şi (2) eşti un judecător mai mare, decât este Dumnezeu în ceea ce poate sau nu poate fi iertat. Harul lui Dumnezeu este la dispoziţia ta, venind din inima Lui plină de dragoste. Când tu nu te ierţi pe tine însuți, Îi arunci lui Dumnezeu în faţă înapoi harul Său. Dacă harul lui Dumnezeu nu poate acoperi păcatul tău, atunci acesta nu poate acoperi NICI UN păcat. (Rom. 8:1)
  3. Fii umplut cu Duhul Sfânt. Lasă Duhul lui Dumnezeu să te umple cu puterea Sa de a spune “nu” la viitoarea ispită. (Efeseni 5:18)
  4. Arată roadele pocăinţei. Pocăinţa înseamnă întoarcerea la 180°, schimbarea minţii. Mat 3:8 spune: «Aduceţi roade vrednice de pocăinţă.» Aceasta ar putea însemna ruperea unei relaţii sau poate fi o decizie de a nu rămâne singuri împreună. Ar putea fi şi altceva. Orice ar fi, acţiunile tale ar trebui să arate că te-ai schimbat. Persoana care mărturiseşte că este creştin, dar care continuă să practice păcatul, ar trebui să înţeleagă că s-ar putea să nu fie creştin deloc. (Ioan 14:21, 1 Ioan 2:3)

Dragostea şi iertarea deplină a lui Dumnezeu ne permite să avem un început curat şi să trăim o viaţă plăcută Lui.

CĂLĂTORIA SĂPTĂMÂNII

Ucenicul tău ar trebui să înţeleagă planul lui Dumnezeu pentru puritatea personală şi să cunoască argumentele din Scriptură care afirmă că Dumnezeu ne învaţă să ne abţinem de la imoralitate sexuală, care ne spun cum să tratăm falimentele în acest domeniu.




URMĂTORII PAȘI

Citește 1 Tes. 4:1-8 cu ucenicul tău. Discută ceea ce spune Pavel şi ce are el in vedere.

Discutaţi despre ceea ce ai învăţat tu personal şi cum ai ajuns la convingerile tale. Este chiar bine să vorbeşti despre luptele tale, trecute şi prezente. Dar ţine minte că această lecţie este pentru ucenicul tău, nu pentru tine.

Pune întrebări ucenicului tău despre comportament şi atitudine a inimii în fiecare din aceste domenii.

© 2020 Cru