Cum ți-o imaginezi pe Maria? Nu știu dacă există un personaj biblic mai venerat decât ea (în afară de Isus). În cinstea ei s-au construit sute de catedrale și mănăstiri în toată lumea. Unii o consideră fără păcat. Mulți cred că a rămas fecioară pentru toată viața. Alții o declară făcătoare de minuni. Dar puțini dedică timp ca să înțeleagă mai bine cine a fost cu adevărat mama lui Isus.
Să începem de acolo că Maria era, ca și logodnicul ei Iosif, descendentă din casa lui David. Mai multe profeții afirmau că un urmaș al luii David va veni la domnie și va stabili o împărăție veșnică. Maria cunoștea aceste promisiuni. Ținea bine minte și ceea ce i s-a promis lui Avraam, și descendenților lui. Aceste legăminte pe care Dumnezeu le-a încheiat cu poporul evreu erau ultima ei speranță, pentru că vremurile erau grele.
Israel se afla sub autoritatea dură a Imperiului Roman. Cezar Augustus a instaurat pacea romană, ceea ce însemna menținerea păcii prin insuflarea fricii în teritoriile cucerite. Orice încercare de a recăpăta libertatea și autonomia era oprimată cu cruzime. Oamenii erau nedreptățiți prin impozite uriașe. Vameșii se foloseau de statutul lor și se îmbogățeau pe seama altora. Soldații puteau lua lucruri cu forța.
Erau mulți oameni săraci și nedreptățiți, pe vremea Mariei. Irod, instaurat la putere de către romani, s-a dovedit a fi un împărat despotic. Cărturarii, Fariseii și învățătorii Legii, care erau și ei lideri în Israel, dansau sub melodiile Romei. Erau corupți și vanitoși și, în loc să-și conducă spiritual poporul, doar adăugau juguri grele de purtat pe umerii oamenilor. Toți așteptau și se rugau pentru sosirea lui Mesia, ca să-i elibereze de sub dominație.
Maria nu era nici pe departe o persoană cu influență politică. Pe acele timpuri femeile nu aveau platforme și statuturi sociale semnificative. Totuși, ea nu era o tânără obișnuită. Observa ce se întâmplă în jurul ei și îi păsa. Mai mult, se gândea la soarta poporului său în contextul relației acestuia cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era figura centrală din viața ei.
Cântecul Mariei suna cam periculos pentru acele timpuri. Flămânzii erau să fie săturați, iar bogații alungați cu mâinile goale. Cei mândri împrăștiați și cei puternici dați jos de pe tronurile lor, iar cei smeriți înălțați. Ce dorea să stârnească Maria, o revoluție împotriva Imperiului Roman?
Nu, Maria nu a fost o revoluționară. Era, așa cum a și spus despre sine, o slujitoare smerită a lui Dumnezeu. O slujitoare cu credință profundă, care și-a acceptat cu bucurie rolul încredințat de a fi mama Fiului lui Dumnezeu. Copilul pe care-L va purta și-L va crește Maria va ajunge să fie Împăratul care va împlini toate profețiile.
Pentru cine va lupta, de partea cui va fi Împăratul Isus? A celor proscriși, respinși și nedreptățiți, neputincioși și săraci. A celor bolnavi și izolați. De partea Samaritenilor, a cerșetorilor, a celor cu dizabilități și a văduvelor. Celor slabi, nepopulari, a celor care sunt nimeni în ochii lumii. Salvarea îi va include pe toți. Isus nu va respinge pe nimeni.
Și Maria cântă despre aceste lucruri minunate. Cântă cu credință, bucurie și curaj. Cântă ca Moise și Miriam, ca Ana și ca împăratul David, proclamând lucrările lui Dumnezeu.
Să urmăm și noi exemplul Mariei. Să păstrăm în inimile noastre cuvintele lui Dumnezeu și să cugetăm adânc la ele, ca să-L putem proclama cu putere prin cântecul propriu de credință.
Care este cântecul tău de credință?
Meditează un pic și încearcă să-l scrii chiar acum.
Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă. Ține minte — tu nu ești singur!
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem. Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2025 Cru