Evanghelia După Luca
1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, 2așa cum ni le-au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, 4ca să cunoști bine adevărul învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.
Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul
5În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând cu integritate toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. 7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta nu putea rămâne însărcinată și amândoi erau înaintați în vârstă.
8În timp ce Zaharia își îndeplinea slujba de preot, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.
11Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins frica.
13Dar îngerul i-a zis:
‒ Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan. 14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, 15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. 16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii, iar pe cei neascultători să-i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.
18Zaharia l-a întrebat pe înger:
‒ După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.
19Îngerul, răspunzând, i-a zis:
‒ Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să-ți aduc aceste vești bune. 20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.
21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. 22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.
23Când i s-au terminat zilele de slujbă, s-a dus acasă. 24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s-a ascuns timp de cinci luni, zicând: 25„Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându-mi disprețul pe care l-am îndurat între oameni!“.
26În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28Intrând la ea, îngerul a zis:
‒ Salutare, ție căreia ți s-a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!
29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.
30Îngerul i-a zis:
‒ Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! 31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. 32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului Său, David. 33Va împărăți veșnic peste Casa lui Iacov și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.
34Maria l-a întrebat pe înger:
‒ Cum se va întâmpla lucrul acesta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?
35Îngerul, răspunzând, i-a zis:
‒ Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“. 36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, despre care se spunea că nu poate rămâne însărcinată, este acum în luna a șasea. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.
38Maria a zis:
‒ Iată-mă, sunt slujitoarea Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!
Și îngerul a plecat de la ea.
39În zilele acelea, Maria s-a ridicat și s-a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într-o cetate a lui Iuda. 40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. 41Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt.
42Ea a strigat cu glas tare și a zis:
‒ Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! 43Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu? 44Căci iată, imediat ce am auzit sunetul salutului tău, mi-a săltat copilașul în pântec de bucurie! 45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i-au fost spuse de Domnul!
46Maria a zis:
‒ Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul
47și duhul meu se bucură foarte mult
în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48pentru că a privit cu îndurare
la starea smerită a slujitoarei Sale.
Căci iată, de acum încolo,
toate generațiile mă vor considera fericită
49pentru că Cel Puternic
a făcut lucruri mari pentru mine.
Numele Lui este sfânt.
50Mila Lui ține din generație în generație
față de cei ce se tem de El.
51El a făcut o minune cu brațul Său;
i-a împrăștiat pe cei ce sunt mândri
în cugetul inimii lor.
52I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
și i-a înălțat pe cei smeriți.
53Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăți,
iar pe cei bogați i-a alungat,
lăsându-i cu mâinile goale.
54El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
amintindu-Și de mila Sa,
55așa cum le spusese strămoșilor noștri,
lui Avraam și descendenților lui, în veci!
56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, apoi s-a întors acasă.
57Când i s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58Vecinii și rudele au auzit că Domnul a arătat foarte multă milă față de ea și se bucurau împreună cu ea.
59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.
Voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60dar mama lui, răspunzând, a zis:
‒ Nu, ci se va numi Ioan.
61Ei i-au zis:
‒ Nu este nimeni între rudele tale care poartă numele acesta.
62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să-i dea. 63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan“. Și toți au rămas uimiți. 64Deodată i-a fost deschisă gura, i-a fost dezlegată limba, și a început să vorbească, binecuvântându-L pe Dumnezeu. 65Pe toți vecinii lor i-a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“. Căci mâna Domnului era cu el.
67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut cu Duhul Sfânt și a profețit, zicând:
68‒ Binecuvântat să fie Domnul,
Dumnezeul lui Israel,
pentru că a venit în ajutor
și a adus răscumpărare poporului Său.
69El ne-a ridicat un Mântuitor puternic
în Casa slujitorului Său David,
70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,
71 aducându-ne eliberare de dușmanii noștri
și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.
72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri
și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,
73de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
potrivit căruia ne va da voie,
74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri,
să-I slujim fără teamă,
75în sfințenie și dreptate,
înaintea Lui, în toate zilele noastre.
76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt.
Căci vei merge înaintea Domnului
ca să pregătești căile Lui,
77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,
prin iertarea păcatelor lui,
78datorită milei nemărginite a Dumnezeului nostru,
în urma căreia va veni în ajutorul nostru
Soarele din înălțime,
79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric
și în umbra morții,
ca să ne călăuzească pașii pe calea păcii.
80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.
Luca 2
1În zilele acelea, a ieșit un decret de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea. 2Acest recensământ s-a făcut pentru prima oară în timp ce în Siria era guvernator Quirinius. 3Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4Iosif s-a dus și el din Galileea, din cetatea Nazaret, înspre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din Casa și din familia lui David, 5ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască. 7Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfășat și L-a așezat într-o iesle, pentru că în han nu era loc pentru ei.
8În regiunea aceea erau niște păstori care locuiau pe câmp și stăteau de pază noaptea lângă turma lor. 9Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și gloria Domnului a strălucit de jur împrejurul lor. Ei s-au speriat foarte tare. 10Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: 11astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul! 12Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copilaș, înfășat și culcat într-o iesle“.
13Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime din armata cerească, lăudându-L pe Dumnezeu și zicând:
14„Glorie lui Dumnezeu în înălțimi
și pace pe pământ,
între oamenii plăcuți Lui“.
15După ce îngerii au plecat de la ei în Ceruri, păstorii și-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem și să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“.
16S-au dus repede și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și pe Copilaș culcat în iesle. 17Când L-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Copilul Acesta. 18Toți cei care i-au auzit, au rămas uimiți de ceea ce le-au spus păstorii. 19Maria însă păstra toate aceste cuvinte, cugetând la ele în inima ei. 20Apoi păstorii s-au întors, glorificându-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit și le-au văzut și care erau întocmai cum li se spusese.
21Când a venit ziua a opta, în care Copilașul trebuia circumcis, I-au pus numele Isus, nume rostit de înger înainte ca El să fi fost conceput în pântec.
Isus este prezentat la Templu
22Și când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, poruncită în Legea lui Moise, s-au dus cu El la Ierusalim ca să-L înfățișeze înaintea Domnului – 23așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, care este băiat, să fie numit sfânt pentru Domnul“ – 24și ca să aducă o jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel“.
25Și iată că în Ierusalim era un om care se numea Simeon. Acest om era drept și evlavios. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. 26Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Cristosul Domnului. 27Călăuzit de Duhul, el a venit în Templu. Când părinții L-au adus înăuntru pe Copilul Isus, ca să împlinească cu privire la El obiceiul Legii, 28Simeon L-a luat în brațe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29„Acum, Stăpâne, Tu îl lași pe slujitorul Tău
să plece în pace,
potrivit cuvântului Tău,
30căci ochii mei au văzut mântuirea Ta,
31pe care ai pregătit-o în prezența tuturor popoarelor,
32o lumină ca revelație pentru națiuni
și o glorie pentru poporul Tău Israel!“.
33Tatăl și mama lui Isus erau uimiți de ceea ce se spunea despre El.
34Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei, mama lui Isus: „Iată, Acesta este destinat să fie motivul căderii și al ridicării multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire, 35astfel încât să fie descoperite gândurile din multe inimi. Și o sabie va străpunge chiar sufletul tău!“.
36Mai era acolo și o profetesă, pe nume Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Aceasta era foarte înaintată în vârstă. Ea trăise împreună cu soțul ei timp de șapte ani după fecioria ei, 37apoi, ca văduvă, ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu se îndepărta de la Templu, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. 38A venit acolo chiar în ceasul acela și a început să-I mulțumească lui Dumnezeu și să le vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului.
39După ce au împlinit toate lucrurile poruncite în Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. 40Și Copilul creștea, Se întărea și era plin de înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu era peste El.
Isus în Templu la vârsta de doisprezece ani
41În fiecare an, părinții Lui se duceau la Ierusalim la Sărbătoarea Paștelui. 42Când a ajuns El la vârsta de doisprezece ani, s-au dus la sărbătoare, potrivit obiceiului. 43După ce au trecut zilele de sărbătoare, la întoarcere, Copilul Isus a rămas în urmă, în Ierusalim. Părinții Lui n-au știut lucrul acesta. 44Ei au crezut că Se află în caravană și au mers așa cale de o zi. Dar, când L-au căutat printre rude și cunoștințe 45și nu L-au găsit, s-au întors la Ierusalim să-L caute. 46După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. 47Toți cei care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui. 48Când L-au văzut, părinții Lui au rămas înmărmuriți.
Mama Lui I-a zis:
‒ Copile, de ce Te-ai purtat cu noi astfel? Iată că tatăl Tău și cu mine Te-am căutat cu îngrijorare.
49El le-a răspuns:
‒ De ce M-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?
50Ei însă n-au înțeles cuvintele pe care li le-a spus. 51Apoi a plecat împreună cu ei, a venit în Nazaret și le era supus. Mama Lui păstra toate aceste lucruri în inima ei. 52Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă. Ține minte — tu nu ești singur!
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem. Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2025 Cru