Fiul Celui Preaînalt

Citește Luca 1:26-38

Înainte de a continua relatarea din Luca, este nevoie să ieșim pentru câteva clipe din limitele timpului și spațiului planetei noastre, și să ne transpunem în eternitatea în care există Dumnezeu.  

Acest loc este ascuns de ochi omenești. Nu poate fi filmat și nu poate fi fotografiat. În acest loc zboară miriade de îngeri, un număr atât de mare, încât nu poate fi conceput de mintea umană. Este dimensiunea unde Tatăl, Fiul și Duhul trăiesc într-o armonie perfectă și de unde guvernează universul. De acolo au fost așezate planetele pe orbite, pornită ziua și noaptea, lansate legile naturii și creată omenirea.

Dar și mai înainte de a se întâmpla toate acestea, Dumnezeu a pregătit în eternitate un plan de salvare. Pentru că Dumnezeu știa că omul, acea ființă liberă pe care o va crea după chipul și asemănarea Sa, va face o alegere greșită, fiind amenințat cu moartea și despărțirea de Dumnezeu pentru totdeauna. 

Planul de salvare era complex și nimeni în afară de Dumnezeu nu-l putea înțelege pe deplin. Conform planului, Fiul Său, trebuia să părăsească dimensiunea veșniciei și să coboare în dimensiunea limitelor pământești, în timp și spațiu. 

Cum a străbătut El hotarele acestor două realități? Am putea specula la nesfârșit, dar Luca ne spune atât cât avem nevoie să știm, prin cuvintele îngerului adresate Mariei: ”Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu”. 

Astfel, Fiul S-a întrupat. Literalmente. A căpătat un trup din carne și oase și a devenit unul dintre noi. A coborât ca să ne convingă de existența Tatălui ceresc. Fără a vedea, a auzi, a pipăi, noi, oamenii nu puteam fi convinși. Tatăl era ascuns de privirea noastră, iar Fiul ni L-a arătat.

Isus avea să experimenteze sete și foame, durere, frică, trădare, ură din partea oamenilor și chiar moarte. Dar fiindcă niciodată nu avea să înceteze să fie Dumnezeu, avea să biruie moartea, astfel demonstrând cu putere că a fost, este și va fi pentru totdeauna Sursa vieții. Oricine avea să creadă în El, avea să capete viață veșnică. 

Uite acum, cred că e timpul să ne întoarcem înapoi în Nazaret, în clipa în care îngerul Gabriel a intrat în casa Mariei, ca să o anunțe despre tot acest mister. Instrucțiunile date lui Gabriel nu au cuprins toate detaliile planului de salvare. Îngerul i-a spus cum i-a fost încredințat: ” Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit ”Fiul Celui Preaînalt…”

Maria era deja pregătită pentru această misiune. Dumnezeu, în preștiința Sa, o cunoștea pe deplin. A ales-o din veșnicie să-i încredințeze una dintre cele mai semnificative părți ale planului Său - să poarte, să nască și să crească pe Fiul Celui Preaînalt. Era un mare privilegiu, pe care Maria l-a acceptat în simplitate, dar cu credință și bucurie. Încă nu avea nici o dovadă vizibilă că ceea ce i-a spus îngerul se va împlini, dar nici nu avea nevoie. A crezut pe Dumnezeu și s-a pregătit îndată să meargă la ruda ei Elisabeta, ca să împărtășească cu ea tot ce i s-a întâmplat. 

Ce gânduri și emoții se nasc în inima ta când te gândești mai mult la misterul întrupării?

Ce înseamnă pentru tine că Isus a ținut la tine atât de mult, încât a fost gata să lase slava cerească și să devină om?

Cine are nevoie să audă lucrurile pe care le-ai citit astăzi?