Mai departe de forfota din Betleem, făcându-și datoria, niște păstori păzeau oile pe dealurile satului. Aceleași dealuri unde păzise și David oile tatălui său, înainte de a fi rege. Pășunile în care a învățat despre Dumnezeu, a scris și a cântat psalmi, unde a luptat pentru oile sale, gata să-și dea chiar viața.
Multe personaje cheie din Biblie creșteau oi. De exemplu, Moise a păscut turmele socrului său timp de 40 de ani, înainte de a scoate poporul evreu din Egipt și de a-i conduce alți 40 de ani spre țara promisă.
În Vechiul Testament, Dumnezeu Însuși se numește Păstorul, Care conduce turma poporului Său. Metafora aceasta a folosit-o și Isus, când a spus despre Sine: “Eu sunt Păstorul cel bun Care Îsi dă viața pentru oile sale”. Ce contrast cu pastorul plătit care fuge de îndată ce vine pericolul pentru că nu îi pasa de oi!
De ce a ales Dumnezeu niște păstori să fie primii receptori ai Veștii Bune? De ce nu și-a trimis îngerul direct la Marele Preot? Oare nu ar fi fost mai logic? N-ar fi căpătat Isus credibilitate chiar de la naștere?
Dumnezeu deseori face alegeri neașteptate. În Împărăția Lui lucrurile stau altfel. Isus avea să facă multe declarații șocante pentru ascultătorii Săi: cei din urmă vor fi cei dintâi iar cei dintâi vor fi cei de pe urmă; bogatii vor intra cu greu în Împărăția Cerurilor; cine vrea sa conducă, să fie slujitorul tuturor.
Știa Dumnezeu ceva despre păstori, despre inima lor. Știa de câtă muncă și dedicare era nevoie ca să îngrijească o turmă și cât de vulnerabile pot fi oile. Era ușor să se rătăcească, să piară de sete sau să fie atacate de animale sălbatice. Dumnezeu a văzut că inimile păstorilor de pe dealurile Betleemului erau pregătite să primească Vestea Bună. Și El le-a încredințat-o.
Când au auzit că S-a născut Mesia, păstorii au plecat în mare grabă la Betleem. Au căutat casa care nu dormea și au găsit bebelusul culcat în iesle. S-au convins că era adevărat ce a spus îngerul, și au povestit tuturor celor din casă ce li se vestise. Toți se mirau. Maria și Iosif fuseseră vizitati și ei de înger și înștiințați ce fel de copil vor aduce pe lume, dar poate că aveau nevoie de o amintire, de o confirmare că nu greșiseră. Și mirarea lor era mare. Pruncul pe care-L țineau în brațe era Însuși Fiul lui Dumnezeu.
După acea noapte extraordinară, păstorii au continuat să își îngrijească oile: să le tundă, să le mulgă și să le ducă la pășuni mai bune. Viața lor era aceeași pe dinafară, dar în inimile lor ceva s-a schimbat. Acea veste minunată, pe care nu prea o credeau ceilalți, le-a aprins speranța și le umplea inima cu bucurie zi de zi. Purtau în inimi un secret care i-a schimbat pentru totdeauna - Dumnezeu ne-a trimis un Salvator.
Ai avut vreo experientă cu Dumnezeu care te-a marcat în așa măsură că viața ta nu a mai fost la fel?
Ce speranță porți în inima ta, care te ajută să-ți trăiești și cele mai grele zile?
Dacă te gandesti la Dumnezeu ca la Păstorul tău, ce fel de oaie ești în turma lui? Cum și unde te conduce El?
Sunt oameni în viața ta pentru care ai putea fi un păstor?
Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă. Ține minte — tu nu ești singur!
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem. Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2025 Cru
