Luca începe a-și depăna povestirea despre Isus de departe. E ca și cum ar avea un cadou împachetat în multe straturi și l-ar desface în fața noastră pe-ndelete. El plasează nașterea lui Isus într-un context mai mare. Ne pregătește inimile ca să putem pătrunde cât de neobișnuit e ceea ce s-a întâmplat.
La început îl întâlnim pe Zaharia, un preot dintr-un oarecare ținut muntos al Iudeii. Soția lui, Elisabeta, era la fel “dintre fetele lui Aaron”. Astfel, ambii au crescut în familii de preoți, ceea ce însemna că buneii, tații, unchii, frații și nepoții de la frați - toți erau preoți. Luca ne spune că “amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând cu integritate poruncile și hotărârile Domnului”. Cu alte cuvinte, ei practicau mila și judecata dreaptă față de orfan și văduvă, respectau cu strictețe toate ritualurile legii. Se rugau de trei ori pe zi cu fața spre Ierusalim, cunoșteau Scripturile și Îl onorau pe Dumnezeu în inimile lor. Le lipsea un singur lucru - copiii.
Zaharia slujea la Templu ”la rândul cetei lui”, cam de două ori pe an. În plus, era în slujbă și la cele trei mari sărbători când toți credincioșii veneau să se închine la Ierusalim. Responsabilitățile preoților erau variate, cea mai mare onoare fiind tămâierea zilnică a altarului din odaia Sfântă a Templului. Se credea că cel care făcea tămâierea primea o binecuvântare deosebită - bogăție și prosperitate.
Cunoaștem din tradiții că în fiecare zi, se alegea prin tragere la sorți preotul care urma să facă tămâierea. Era o modalitate de a afla voia lui Dumnezeu. Se făcea prin numărarea arbitrară a degetelor, ca să nu încalce porunca Domnului de a nu număra capetele oamenilor. La sorțul pentru tămâiere puteau participa doar cei care nu au tămâiat niciodată. Era o onoare de care un preot avea parte o singură dată în viață. Sau niciodată.
Și iată-l pe Zaharia, stând în cerc cu degetul întins, înconjurat de rudele lui mai tinere și alți zeci de preoți, gândindu-se probabil că șansele de a fi ales sunt mai mici ca niciodată. Numărătoarea continua, iar Zaharia era cu gândul departe, la vechea lui rugăciune de a avea copii. An după an a tot sperat să-i cadă soțul la tămâiere pentru ca să-și aducă rugăciunea și mai aproape de Dumnezeu. Cu siguranță El ar fi răspuns. Dar era prea târziu. Demult trecuseră de vârsta fertilității. Deodată, și-a auzit numele: “Zaharia!” Sorțul a căzut pe el.
Plin de reverență, cu tămâie în vas, Zaharia a intrat în locul Sfânt. Era singur, doar el și Dumnezeu. Cărbunii fuseseră aduși pe altar de un alt preot. Zaharia s-a apropiat, a înălțat rugăciunea prescrisă și a turnat tămâia peste cărbunele încins. Imediat a fost învăluit de un fum dens și de mirosul specific al mirodeniilor.
Un Înger al Domnului a stat în picioare la dreapta altarului și Zaharia a înmărmurit. Inima a început să-i bată cu putere. Nu se putea mișca și nu știa ce să creadă. Oare asta trebuia să se întâmple la tămâiere?
“Nu te teme, Zahario! Rugăciunea ta a fost ascultată”, a proclamat îngerul, “Nevasta ta Elisabeta îți va naște un fiu…” Îngerul continua să vorbească, dar Zaharia auzea totul ca prin ceață.. Îmi imaginez gândurile ce-i treceau prin minte: “Cu tot respectul, nu putem avea copii. Suntem bătrâni. Pare imposibil. Am nevoie de un semn.”
Îngerul era pregătit. Deoarece Zaharia n-a crezut, avea să fie mut până la împlinirea celor vestite.
Ce mă surprinde pe mine în această istorie este harul lui Dumnezeu. El nu i-a luat lui Zaharia misiunea de a aduce pe lume acest copil deosebit. Misiunea rămânea aceeași, chiar dacă Zaharia n-a crezut. Dumnezeu dimpotrivă, i-a arătat milă și i-a oferit spațiu ca să-și confrunte necredința și să îmbrățișeze misiunea pregătită de El.
Care sunt îndoielile tale cu privire la Dumnezeu?
Există vreun domeniu în viața ta în care crezi că ți-ai pierdut șansa?
Cum ar fi dacă ai ști că Dumnezeu îți oferă o nouă șansă?
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2025 Cru
Pune o întrebare