Cu totul pe neașteptate, în istoria Crăciunului apar personaje noi. Este vorba de doi oameni înaintați în vârstă, Simeon și Ana, care locuiau la Ierusalim, aproape de Templu. Simeon era un bărbat drept și evlavios, iar Ana o profetesă văduvă de optzeci și patru de ani, care slujea la Templu zi și noapte prin posturi și rugăciuni.
Luca nu ne dă detalii dacă Simeon și Ana se cunoșteau unul pe altul, doar ne relatează că au sosit la Templu în aceeași zi și la aceeași oră - atunci când Maria și Iosif L-au adus pe Isus să fie dedicat lui Dumnezeu.
În cazul lui Simeon, momentul este deosebit de fascinant, pentru că Dumnezeu i-a revelat prin Duhul Sfânt că nu va muri până nu va vedea pe Hristosul lui Dumnezeu. Revelația a fost atât de clară și de puternică, încât Simeon nu avea nici urmă de îndoială. Nu știa ziua și clipa, și nu avea închipuire cum se va întâmpla, dar trăia cu această revelație. Venirea lui Mesia era acea mângâiere după care tânjea poporul său. Simeon se ruga și aștepta.
Și iată că ziua cea mare a sosit. În acea dimineață Simeon simți din nou niște îndemnuri speciale. Duhul Sfânt l-a condus la Templu, unde Iosif și Maria L-au adus pe Copilul Isus. Cu mari emoții, Simeon L-a luat în brațe și a exclamat: ”Acum, Stăpâne, Tu îl lași pe slujitorul Tău să plece în pace, potrivit cuvântului Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta!”
La fel și Ana, sosită la Templu chiar în ceasul acela, după ce L-a văzut pe Isus, a început să le vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului.
Nici Simeon și nici Ana nu au văzut îngerii care au vestit nașterea lui Isus. În cazul lui Simeon, Dumnezeu i-a descoperit că va vedea pe Mesia într-un mod mai subtil, prin Duhul Sfânt și prin cuvântul Său. Era ușor să se îndoiască, să considere această revelație drept o fantezie proprie și să uite de ea. Dar el nu a făcut-o, ci a așteptat cu răbdare mulți ani de zile și, drept răsplată pentru perseverența sa, a ținut în brațe pe Mântuitorul lumii. La fel a așteptat și Ana.
Așteptarea întotdeauna presupune speranță sau dorință ca ceva să se întâmple. Mai înseamnă și multă răbdare. Când aștepți, inevitabil trebuie să dai din timpul tău și din energia sufletească. Iar când nu mai ai răbdare, începi a acționa ca lucrurile să se întâmple așa cum dorești tu. De cele mai multe ori această grabă te împiedică să ai parte de ceea ce este mai bun, pentru că cele mai bune lucruri, de obicei, necesită așteptare.
Și Simeon și Ana înțelegeau că este important ce anume aștepți și cum aștepți. Ei știau despre Mesia și Îl așteptau cu răbdare. Nu le-a fost ușor, dar ei au perseverat. Au cercetat Scripturile ca să înțeleagă bine lucrurile lui Dumnezeu, s-au rugat și au postit, și au revenit din nou și din nou la locul de închinare. De aceea Dumnezeu le-a răsplătit așteptarea pe deplin.
Suntem chiar în ajunul Crăciunului. Timp de aceste două săptămâni ne-am mișcat lent, cercetând verset cu verset primele două capitole din Evanghelia după Luca. Poate te-ai simțit nerăbdător în unele momente, dorind să sosești cât mai repede la Celebrarea cea mare a Crăciunului. Dar iată-ne ajunși aici, în penultima zi, și sperăm că s-a meritat să faci toată această călătorie.
Ai trecut vreodată printr-o perioadă mai lungă de așteptare înainte de a primi ceva dorit?
Cum a fost acel proces pentru tine? S-a meritat să aștepți?
Este ceva ce aștepți de mai mult timp, dar încă nu s-a împlinit? Ce te poate ajuta să perseverezi?
Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă. Ține minte — tu nu ești singur!
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem. Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2025 Cru
