În așteptarea Paștelui

Ziua 4

În ajun de sărbătoare

Încercați să citiți în glas următoarele denumiri: Roș Hașana, Iom Kipur, Yom Hashoa, Sukkot, Hag haMațot. Primele mi s-au dat mai ușor, dar la ultima un pic mi s-a încâlcit limba. Acum să vedem, știe cineva cum se traduce fiecare denumire? Cel care a reușit să numească cel puțin trei dintre ele, vă promit, primește de la mine un premiu.

Aș fi putut scrie - Anul Nou, Ziua Ispășirii, Ziua memorială a Holocaustului, Sărbătoarea Corturilor și Sărbătoarea Azimilor (sau Paștele) și poate ar fi fost mai clar. Dar așa a decis autorul să stârnească un pic curiozitatea 😊. În plus, chiar și cu traducere, sărbătorile evreiești sunt un fenomen cu totul deosebit care merită să fie explorat.

În anul 2019 am avut o ocazie unică de a călători chiar în Israel. În noaptea când am sosit în Ierusalim, șoferul taxiului ne-a adus de la aeroport, dar a fost nevoit să ne lase la două cartiere distanță de hotel. Orașul era în sărbătoare. Era începutul lunii septembrie, și evreii sărbătoreau Roș Hașana, începerea unui an nou. Urările obișnuite de Roș Hașana sunt: ”Șana tova!”, ceea ce înseamnă ”Un an bun!” sau ”Șana tov ave metuka!” – Un an bun și dulce! Obiceiurile includ sunarea din șofar, un corn special, și o cină familială la care se mănâncă mere unse cu miere, pentru ca anul care începe să fie unul bun și dulce. Mere unse cu miere am mai mâncat și acasă, dar iată că șofarul l-am auzit pentru prima dată pe viu în Ierusalim.

Pe măsură ce observam viața de zi cu zi din Ierusalim, mă minunam tot mai mult. Ceva era diferit la evrei, și tot nu mă puteam dumeri ce anume. Mi-am dat, totuși, seama, într-o seară, când am stat mai mult timp lângă peretele plângerii, unde se rugau bărbații de partea stângă a zidului, iar femeile de cea dreaptă. La un moment dat, câțiva bărbați s-au ridicat și au început să danseze. Făcuse o horă, dar cântecele lor nu erau de genul ”Foaie verde și-o sipică...”. Ei dansau în fața lui Dumnezeu. La fel au dansat și femeile. Care alt popor mai dansează public ca semn de închinare lui Dumnezeu?

Sărbătorile poporului Israel întotdeauna au avut două funcții: să dea odihnă și să-l ajute pe om să se închine lui Dumnezeu. Legea poruncea ca fiecare să apară înaintea Domnului în timpul sărbătorilor mari ale anului. Astfel, pe timpul Domnului Isus era un lucru obișnuit ca oamenii să facă cale lungă pentru a ajunge la Templu, inima închinării. Se aduna lume peste lume. Învățătorii Legii, cărturarii, preoții și bătrânii erau printre primii prezenți și cei care aveau cel mai important cuvânt de spus. Ei vegheau asupra ritualurilor sărbătorilor și îndrumau oamenii simpli.

În studiul nostru ne-am oprit la momentul când Domnul Isus a finisat discursul Său de pe Muntele Măslinilor și le-a amintit ucenicilor că până la Paști mai rămăsese două zile și Fiul Omului va fi predat să fie răstignit. Ucenicii au auzit, dar tot nu puteau pătrunde ce ar fi putut însemna cuvintele acestea.

Paștele mai era numit și Sărbătoarea Azimilor – Hag haMațot în ebraică (Hag=festival, Mațot=Paști, plural de la pască, pâine nedospită). Festivalul dura 7 zile și era o sărbătoare dragă sufletului evreiesc. Le amintea de izbăvirea pe care Dumnezeu a făcut-o demult, când i-a scos din Egipt. Toți îi anticipau ritualurile și lumea se pregătea.

În același timp, în curtea Marelui preot din acel an, Caiafa, aveau loc pregătiri cu totul de alt gen. La el se adunase un grup foarte important. Fiecare din ei era fie conducător de preoți, fie bătrân al poporului, fie învățător al Legii – elita spirituală a lui Israel. Problema pe care trebuiau s-o rezolve era să scape de Isus. Deja era imposibil să-L mai suporte cu toată învățătura Sa și declarațiile precum că ar fi El Cristosul. Trebuia să existe o metodă de a-L aresta și, greu de admis, dar necesar după părerea tuturor, de a-L înlătura. A-L ucide. Totuși, în lumina sărbătorii și a marii mulțimi care se va aduna la Templu, nu era chiar așa de ușor să-și aducă planul la îndeplinire. Ce dacă oamenii care L-au auzit pe acest așa-zis Învățător vor face tulburare? Vor ațâța garda romană mereu prezentă și ea? Cu poporul ăsta, care nu pricepe nimic, nu te pui. Nu, cu siguranță nu vom face nimic în timpul sărbătorii. E nevoie de un șiretlic.

Iuda i-a ajutat. Înciudat de risipa Mariei, care a turnat tocmai un litru de nard curat pe picioarele lui Isus, el s-a dus la conducătorii preoților și la comandanții gărzii Templului și au discutat împreună cum concret Iuda să-L dea pe Isus pe mâna lor. Ei s-au bucurat și i-au propus un preț. Tocmai 30 de arginți. Iuda a fost de-acord cu prețul. Îi mai rămânea doar să aleagă momentul potrivit când să-și îndeplinească misiunea.

Aplicare.

  • Ce simțea Isus în ajunul sărbătorii?
  • Ce simțeau ucenicii?
  • Ce n-a înțeles Iuda și majoritatea liderilor religioși din Ierusalim?

 

 

Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă.

Ține minte — tu nu ești singur!

Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.

Luca 22:1-6

Se apropia Sărbătoarea Azimelor, căreia i se spune „Paștele“. Conducătorii preoților și cărturarii căutau cum să‑L omoare pe Isus, dar se temeau de popor. Atunci Satan a intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul“, care era din numărul celor doisprezece. Acesta s‑a dus la conducătorii preoților și la comandanții gărzii Templului și au discutat despre cum să‑L dea pe mâna lor. Ei s‑au bucurat și s‑au înțeles cu el să‑i dea argint[3]. El a încuviințat și căuta un prilej potrivit ca să‑L dea pe mâna lor, în lipsa mulțimii.

Previous Story

Ziua 3

Next Story

Ziua 5

© 2017 - 2024 Cru